Prima demisie în cazul căminelor groazei: Șeful DSP Ilfov: „Este adevărat”. Ministrul Rafila prezintă concluziile verificărilor făcute de autorități

de: Denisa Dudescu
10 07. 2023

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a susținut, luni, o conferință de presă în care a prezentat un raport al activității instituției cu privire la cazul căminelor de bătrâni din Ilfov. Acesta a punctat că au fost controale la ce le trei centre vizate de anchetă realizate de DSP Ilfov însă nu au fost găsite abateri grave. Mai mult acesta a punctat că din păcate „fiecare instituție face control pe bucata ei și de multe ori controlăm hârtii în loc să controlăm evidențe”. Prima demisie în acest caz este a șefului  DSP Ilfov.  Acesta a confirmat pentru Playtech.ro că și-a dat demisia de onoare.

Primele declarații ale ministrului Rafila

  • Dincolo de tragedie la ce am văzut că s-a întâmplat la cele trei centre din județul Ilfov, discutăm de faptul că acești oameni au nevoie de asistență medicală serioasă, iar starea lor de sănătate trebuie monitorizată permanent,
  • La noi la Ministerul Sănătății lucrurile din punct de vedere medical sunt sub control și am verificat împreună cu Inspecția Sanitară de Stat și activitatea la nivel național anul trecut. Ne-a interesat în mod special ce s-a întâmplat la aceste centre care constituie subiectul unei anchete penale. În lunile ianuarie-februarie, centrele au fost verificate de DSP Ilfov, abaterile constatate erau minore se refereau doar la modul de depozitare, a așternutului murdar sau se refereau la faptul că unii dintre angajați nu aveau cursul pentru noțiuni de igienă absolvit.
  • Am avut o discuție cu directorul DSP Ilfov a considerat corect să demisioneze. Se afla pe un post interimar și vom organiza concurs pentru ocuparea funcției de director DSP Ilfov.
  • Sunt situații de criză și ajungem să constatăm că fiecare instituție face control pe bucata ei și de multe ori controlăm hârtii în loc să controlăm evidențe.
  • Trebuie să vedem în mod efectiv cum sunt îngrijiți pacienții care sunt internați în astfel de centre. Nu cred că este important dacă există un contract de prestări servicii medicale, ci cum se desfășoară acel contract, discuții cu medicii și cu pacienții. Noi, ca Minister al Sănătății, vom propune modificarea legislației.

Prima demisie în cazul căminelor groazei

Update ora 13:15: Prima demisie în acest caz este a șefului DSP Ilfov Teodor Negulescu. Informația a fost confirmată de acesta pentru Playtech.ro.

„Este adevărat mi-am dat demisia de onoare!”, a transmis Teodor Negulescu, luni.

Conferință de presă la Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătăţii a explicat, duminică seara, că inspectorii de sănătate publică au făcut controale la căminele în care persoanele vârstnice erau maltratate, dar că nu au fost constatate probleme.

Azi va avea loc și o conferință de presă la Ministerul Sănătății care va începe la ora 14:00 și va avea loc la sediul instituției.

„Inspecţia Sanitară de Stat – am cerut un raport ţintit pe judeţul Ilfov, pentru că acolo au fost acum problemele – aceste centre au fost verificate în cursul acestui an, nu au găsit nimic. Mâine o să îl chem pe domnul director de la Direcţia de Sănătate Publică Ilfov să discutăm despre aceste lucruri.

Inspecţia Sanitară de Stat nu se ocupă decât de condiţiile igienico-sanitare care trebuie acordate acestor pacienţi, sau, mă rog, în alte tipuri de instituţii, că Inspecţia Sanitară nu merge doar în astfel de cămine, dar totuşi condiţiile igienico-sanitare sunt oarecum legate şi de modul de acordare a îngirjirii acestor persoane, pentru că nu poţi să ai nişte condiţii dramatice, cum sunt cele care au fost prezentate, şi în urma controlului să rezulte că totul este perfect”, a declarat Alexandru Rafila duminică seară, într-o intervenție la postul  B1 TV.

Demisia șefului DSP Ilfov ar urma să fie anunțată de ministrul Sănătății în conferința de presă.

Demiteri și demisii după dosarul căminelor groazei

Preşedintele Autorităţii Naţionale perntru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu şi vicepreşedintele instituţiei Adela Crăciun au fost demişi din funcţii. Demisă a fost și directoarea generală a Agenției Naționale pentru Plăți și inspecție Socială, Cristina Elena Anton. Deciziile ar urma să fie publicate azi în Monitorul Oficial.

Mihai Tomescu a anunțat că pleacă de acum trei zile.

Pe lista neagră ar fi și directorul DSP Ilfov care este acuzat de ministerul Sănătății că nu a reacționat în niciun fel în acest caz.